Un alt pacient rănit în incendiul de la Institutul Matei Balş a murit astăzi. După tragedie, bilanţul a ajuns la unsprezece morţi.
Un incendiu puternic a avut loc vineri dimineață la un pavilion al Institutului Matei Balș din Capitală. Imediat după tragedie, trei persoane au fost găsite carbonizate, iar un alt pacient și-a pierdut viața după minute bune de resuscitare în urma incendiului devastator.
Zeci de pacienți au fost transferați din pavilionul care a luat foc la institutul „Matei Balș”, fie la alte spitale, fie în alte pavilioane ale institului. Încă o victimă de la incendiul de la Matei Balş a murit, miercuri, la Spitalul Universitar de Urgență Elias din București, informează Ministerul Sănătății.
Este vorba despre o pacientă în vârstă de 84 de ani, transferată după incendiu la Spitalul Universitar de Urgență „Elias” din București. Pacienta a fost diagnosticată cu o formă severă SARS Cov-2 și prezenta multiple comorbidități. Astfel, bilanțul după tragedie a ajuns la 11 morți.